Monitorizarea corectă și constantă a nivelului zahărului din sânge este esențială în cazul persoanelor care suferă de diabet. În cazul unei creșteri foarte mari a glicemiei, dacă nu se intervine rapid cu medicamente, bolnavul poate suferi complicații grave. În cazul persoanelor cu diabet, pancreasul nu mai produce cantitatea necesară de insulină pentru a regla nivelul glicemiei. De aceea, este nevoie de injecții cu insulină și trebuie monitorizată constant cantitatea de zahăr din alimentație. Dieta echilibrată este esențială pentru un diabetic și bolavul trebuie să respecte reguli stricte.
Pentru diabetici, este foarte important de știut cât de mult diferă nivelul glicemiei înainte și după masă. Astfel, dacă inițial glicemia era de 150 mg/dl, iar după masă crește la 200 mg/dl, atunci evoluția poate fi considerată normală. Totuși, medicii recomandă menținerea glicemiei sub 180 mg/dl chiar și după masă. Există persoane cu diabet care, deși au un nivel foarte crescut al zahărului în sânge, nu dezvoltă complicațiile specifice bolii și nu se resimt. De asemenea, există bolnavi care, deși au o glicemie doar cu puțin mai mare decât cea considerată normală, se simt foarte rău, fac complicații și au nevoie de un tratament destul de agresiv. Pentru că glicemia variază foarte mult în cazul unui diabetic, este esențial ca fiecare bolnav să-și monitorizeze de mai multe ori pe zi nivelul zahărului din sânge, cu ajutorul unui glucometru. Acum există și un dispozitiv pentru măsurarea glicemiei fără înţepătură și o brățară pentru diabetici, care măsoară glicemia fără înțepătură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *