Despre CONSERVAREA PREVENTIVA A PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL
“Conservarea preventiva” reprezinta un ansamblu de masuri luate in vederea prelungirii duratei de viata a obiectelor din muzee sau a operelor, evitand atat cat este posibil degradarea lor naturala sau accidentala. In timp ce conservarea curativa este destinata remedierii unor degradari constatate si a unor deteriorari evidente, conservarea preventiva isi propune sa actioneze asupra cauzelor degradarii.
Conservarea preventiva reprezinta, prin urmare, ansamblul actiunilor directe si indirecte, care au ca scop asigurarea perenitatii colectiilor expuse sau depozitate intr-un muzeu. Aceste actiuni sunt directe atunci cand actioneaza asupra obiectului, si indirecte atunci cand intervin asupra mediului ambiant. Scopul acestor actiuni consta in protejarea obiectelor de agentii de degradare care ameninta integritatea acestora, spre deosebire de restaurare, care consta in restituirea unei opere asa cum era inainte sa sufere unele degradari. Este mai bine sa previi decat sa tratezi, sa descoperi cauza, pentru a nu fi nevoie sa repari efectele.
Conservarea preventiva este cel mai adesea constituita dintr-un ansamblu de gesturi marunte, aparent banale, atunci cand sunt observate individual si pe termen scurt, dar a caror reusita este evidenta prin lipsa modificarilor aduse colectiilor. Prin urmare, conservarea preventiva consta cu precadere intr-o abordare globala a obiectelor de muzeu si a colectiilor in totalitatea lor, si nu a operelor luate individual, adica tot ceea ce formeaza mediul ambiant al obiectelor, arhitectural, climatic sau uman. Aceste gesturi privesc intregul personal care, la un nivel mai mult sau mai putin important, intra in contact cu colectiile de muzeu: de la conservator la tehnician, inclusiv personalul de supraveghere si asociatiile de prieteni ai muzeului.
Astfel, inainte de a pune in practica o politica de conservare preventiva a colectiilor, este necesar sa cunoastem mediul ambiant al colectiilor, precum si colectiile in sine: cunoasterea colectiilor, sarcina de prima importanta pentru conservator, este cu siguranta una din conditiile necesare pentru a duce la bun sfarsit misiunea de conservare.
Cunoasterea colectiilor este o conditie esentiala pentru conservarea preventiva, este important sa se cunoasca istoria obiectului inainte si dupa intrarea sa in muzeu, sa se stie utilizarile sale anterioare si contextul in care a fost utilizat, provenienta si conditiile de microclimat pe care le-a cunoscut anterior, modificarile, degradarile si restaurarile pe care le-a suferit. Aceste informatii, consemnate in fisa analitica de evidenta si in fisa de conservare, sunt extrem de pretioase. Este greu de definit importanta inventarului administrativ si stiintific, incepand cu operatiunile de numerotare si marcaj, pana la studiul stiintific si istoric cel mai aprofundat.
In ce priveste istoria obiectului, FAE (fisa analitica de obiect) trebuie intotdeauna sa fie insotita de o fisa de conservare, veritabil carnet de bord care redacteaza si descrie interventiile succesive, masurile de conservare, intretinere sau restaurare, si care ofera in orice moment evaluarea exacta a starii de conservare, bazata pe o cunoastere cat mai precisa a istoriei obiectului.
Factorii multipli prezenti in mediul inconjurator sunt surse de degradare a colectiilor. Majoritatea factorilor pot fi controlati, ceea ce implica cunoasterea mediului inconjurator, climatic si fizic, biologic si geografic, precum si a celui uman in care sunt gestionate colectiile. Toti acesti factori trebuie luati in considerare atunci cand are loc evaluarea starii de conservare a obiectului, care este prealabila stabilirii masurilor de conservare. Mediul ambiant climatic este predominant de origine naturala. Se vor masura temperatura (mediile anuale, variatiile sezoniere, amplitudinile intre zi si noapte), umiditatea relativa si variatiile sale: se va tine cont de salinitatea aerului (in apropierea litoralului) sau de apa (in apropierea unui curs de apa), de umiditatea solului (in apropierea unui curs de apa).
Se va lua in considerare orientarea cladirilor in raport cu soarele, in diferite momente ale zilei, si in raport cu tipurile de vant predominate. In anumite cazuri, factorii de origine umana reprezinta cauza principala a degradarii mediului inconjurator: poluarea industriala, vibratiile datorate mijloacelor de transport etc.
Datele privind mediul ambiant sunt strans legate de configuratia cladirii unui muzeu: materiale, forme, dispunerea acoperisului, zidurilor, deschiderilor. Mediul uman din cadrul unui muzeu presupune in egala masura abordarea unor probleme de organizare, informare si instruire a personalului, ceea ce reprezinta de fapt o datorie si o necesitate, de sensibilizarea asupra obiectivelor conservarii preventive.
- FACTORII DE DEGRADARE
A.Deteriorarea fizico-chimica
Factorii de degradare fizico – chimica au un rol deosebit de important in degradarea obiectelor de patrimoniu, aflate in expunere sau in depozit. Dintre acesti factori, amintim:
- Umiditatea relativa si temperatura
Ce este umiditatea relativa?
Orice volum de aer contine o anumita cantitate de vapori de apa, care determina umiditatea unui loc anume. Umiditatea relativa exprima gradul de saturare al aerului cu vapori de apa si este un raport dintre cantitatea de vapori de apa dintr-un spatiu dat si cantitatea maxima de vapori de apa pe care acelasi volum de aer l-ar putea contine, in forma invizibila, la temperatura respectiva.
UR se afla in relatie directa cu temperatura: atunci cand temperatura creste, UR scade, iar cand temperatura scade, UR creste.
Temperatura
temperaturile ridicate accelereaza degradarea materialelor instabile;
temperaturile ridicate favorizeaza dezvoltarea ciupercilor si bacteriilor pe materialele organice;
temperaturile scazute fac materialele organice mai friabile;
diferentele mari de temperatura pot provoca degradari fizice, precum crapaturi sau desprinderi de suport;
Umiditatea relativa:
o umiditate relativa prea mare provoaca aparitia mucegaiurilor pe materialele organice;
metalele si mineralele (materii anorganice) pot sa se degradeze la o cota foarte scazuta a U.R. (40%);
fluctuatiile cotei umiditatii relative, precum si ale temperaturii, provoaca variatii dimensionale, provocand astfel crapaturi si dezlipiri.
Conditii ideale de conservare
Nu exista conditii ideale universale, ci conditii adaptate colectiilor si stabilite in functie de anumite cerinte si posibilitati. O temperatura de 18oC si o cota a umiditatii relative de 60% sunt recomandate pentru majoritatea obiectelor. Este obligatoriu sa se stabilizeze temperatura si umiditatea pentru a limita la maximum variatiile climatice. Variatiile admise pot fi de 5% pentru umiditate si 2oC pentru temperatura. Modificarile de microclimat bruste sunt cele mai periculoase pentru obiectele de patrimoniu.
Cum se obtin conditii de conservare optime?
Crearea unor conditii climatice optime in interiorul unui muzeu, a unui depozit, biblioteci presupune patru etape.
Prima etapa consta in masurarea valorilor de temperatura si umiditate in vederea evaluarii modificarilor ce trebuie aduse mediului ambiant.
A doua etapa presupune studierea colectiei, a materialelor si a cladirii in scopul adaptarii conditiilor in functie de exigentele impuse de acestea.
A treia etapa implica instalarea unei aparaturi specifice, nu neaparat costisitoare, dar necesara pentru a asigura stabilitatea temperaturii si a cotei de umiditate relativa.
In sfarsit, a patra etapa impune adoptarea unei anumite mentalitati si dobandirea unor reflexe in activitatea zilnica care, pe termen scurt, pot parea inutile si plictisitoare, insa acestea sunt singurele care pot asigura durabilitatea colectiilor unui muzeu, a unei arhive si a unei biblioteci.
2.Compozitia aerului
Este foarte importanta pentru prezervarea obiectelor de patrimoniu. Atmosfera oraselor industriale este totdeauna viciata de agenti distructivi rezultati din gazele de ardere. Bioxidul de carbon, chiar in concentratia de 0,5 parti pe milion este absorbit mai ales de obiectele extrem de sensibile, care au ca suport materiale organice, cum ar fi: hartie, piele, pergament, etc. Bioxidul de sulf, combinandu-se cu oxigenul si apa, formeaza acidul sulfuric, care, la randul sau, ataca obiectele de patrimoniu. Clorul degajat de unele unitati industriale sau folosit ca gaz de lupta produce o modificare pronuntata a culorii hartiei, pielii, pergamentului, panzelor si a culorilor folosite in pictura, a cernelurilor. Ozonul exercita o actiune negativa asupra materialelor organice in special. Praful, nisipul si fumul, mai ales in vecinatatea liniilor de cale ferata, polueaza puternic atmosfera. In general, praful atmosferic este un amestec de silicati de aluminiu, sulfat de magneziu, particule de funingine care pateaza obiectele si care creeaza conditii favorabile degradarii.
3. Lumina
Lumina reprezinta un factor de degradare a materialelor. Actiunea sa depinde de natura acestor materiale, de propria sa compozitie (raze ultraviolete si infrarosii), de nivelul si de durata iluminatului. Chiar daca masurile de protectie contra luminii par adesea complicate, vom vedea in cele ce urmeaza care sunt mijloacele simple de care dispunem pentru a putea controla mai bine actiunea luminii.
Actiunea luminii
Fie ca este naturala (soarele) sau artificiala (lampi), lumina degaja doua tipuri de raze, ambele fiind la fel de periculoase pentru colectiile de muzeu:
o Razele infrarosii: prezente in cantitate mare in lumina naturala, produc o crestere a temperaturii si au un efect de uscare asupra materialelor organice, ceea ce duce la o imbatranire mai rapida;
o Razele ultraviolete: prezente in cantitate mare in lumina produsa de lampile halogene sau fluorescente si intr-o mai mica masura in lumina soarelui, provoaca de exemplu ingalbenirea materialelor expuse.
In functie de natura lor, materialele sunt afectate in mod diferit:
obiectele foarte sensibile si cele extrem de sensibile: compuse din materiale organice precum hartie, textile, fotografii, piele pictata, obiecte apartinand istoriei naturale (vegetale sau animale), obiecte care contin peri, pene., precum si derivate organice recente, cum ar unele materiale plastice (nitrat de celuloza, acetat de celuloza);
obiectele sensibile: picturile in ulei, cutiile pictate, os, fildes.;
obiectele mai putin sensibile: compuse din materiale anorganice ca sticla, metale, obiecte decorative mixte pictate, emailuri. Insa, sticla si emailurile, in cazul unei expuneri indelungate la radiatii intense, se pot degrada.
Cum se poate realiza protectia impotriva luminii?
Precautii elementare:
Sursa de lumina se plaseaza intotdeauna in exteriorul vitrinei.
Nu expuneti obiectul in bataia razelor solare.
Acoperiti ferestrele cu storuri, perdele, obloane sau filtre.
Atenuati eclerajul, reglati-l la nivelele recomandate.
Stingeti lumina atunci cand nu sunt vizitatori.
Limitati timpul de expunere instaland, de exemplu, un detector de miscare, un intrerupator.