Statutul Asociatiei

STATUTUL ASOCIAȚIEI  “ CLUBUL COLECȚIONARILOR DE ANTICHITAȚI “

ART. 1.

Se constituie, în baza Legii nr. 246/2005 și potrivit prezentului Statut, Asociația _________________.

ART. 2.

Asociația __________________ este persoana juridica de drept privat cu scop nepatrimonial, independentă, organizată potrivit Legii nr. 246/2005, ai carei membri fondatori sunt:

1._____________________ cetățean român, posesor al cărții de identitate seria _______ nr. _______________, domiciliat în ______________________________.

____________________ cetățean român, posesor al cărții de identitate seria _______ nr. _______________, domiciliat în ______________________________.

_____________________ cetățean român, posesor al cărții de identitate seria _______ nr. _______________, domiciliat în ______________________________.

ART. 3.

Asociația ___________________ este persoana juridică română de drept privat, având denumirea rezervată prîn dovada disponibilității denumirii cu numărul __________ din __________ eliberată de către ____________________.

ART. 4.

Asociația _________________ este o asociație non-guvernamentală, nonprofit, independentă, cu beneficiu public.

ART. 5.

Durata și sediul.

Asociația se constituie pe o perioadă de timp nedeterminată și are sediul în ___________________________.

ART. 6.

Asociația poate deschide filiale și în alte localitati sau județe din tara sau strainatate; poate stabili legaturi de colaborare cu organizații similare sau poate intra în uniuni sau federatii, cu alte instituții și persoane juridice sau fizice din tara și străinătate, pentru îndeplinirea scopului propus.

ART. 7. Scopul.

Membrii Asociației _______________________ doresc să se asocieze în scopul

_____________________________________________________

ART. 8. Activități.

Pentru realizarea scopului declarat, Asociația își propune realizarea următoarelor activități:

_____________________________________________________

ART. 9. Membrii.

Asociația este compusă din:

  1. a) Membri;
  2. b) Membri de onoare (fără drept de vot);
  3. c) Colaboratori voluntari;
  4. d) Personal angajat, potrivit Legislației muncii;

Poate deveni membru al Asociației __________________ orice persoană care depune o adeziune scrisă în acest sens. Calitatea de membru se dobândește prin aprobarea adeziunii de către Consiliul Director. Calitatea de membru de onoare se atribuie de către Consiliul Director persoanelor care și-au adus o contribuție importantă la desfășurarea activității Asociației sau care au avut o activitate deosebită în domeniile de interes ale Asociației. Excluderea unui membru se face de către Consiliul Director, la propunerea a cel puțin doi membri ai Asociației.

ART. 10. Drepturile și obligatiile membrilor.

Membrii Asociației ___________________ au următoarele drepturi și obligatii:

– Să participe la activitatile organizate de Asociatie,

– Să faca propuneri în Adunarea generală;

– Să aleagă și să  fie aleși în organele de conducere;

– Să respecte prevederile Statutului și hotărârile organelor de conducere.

– Să acționeze pentru creșterea prestigiului Asociației.

– Să nu intreprindă acțiuni care, prin natura lor, pot leza interesele Asociației.

– Să cotizeze lunar cu o anumită sumă ce va fi ulterior stabilită de Consiliul Director.

ART. 11. Structura.

Organul de conducere al Asociației ____________________ este Adunarea generală, alcatuită din totalitatea asociaților.

Organul executiv al Asociației ___________________ este Consiliul Director.

Organul de control al Asociației ___________________ este cenzorul Asociației.

Organul de reprezentare a Asociației _________________ este reprezentat de Președinte și de cei doi Vicepreședinti (sau de Președinte, Vicepreședinte și Secretar general).

ART. 12. Adunarea generală.

Adunarea generală reprezintă organul de conducere al Asociației.

Adunarea generală este compusă din totalitatea membrilor Asociației.

ART. 13. Ședințele Adunării generale.

Adunarea generală se întrunește o dată pe an în ședinta ordinară, și în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie. Adunarea generală este legal constituită în prezența a jumătate plus unu din membrii Asociației.

ART. 14. Convocarea Adunării generale.

Adunarea generală ordinară se convoacă de către Consiliul director sau de cel puțin 1/3 din numărul asociaților, cu cel puțin o săptămână înaintea întrunirii, prin înștiințări scrise sau telefonice.

Adunarea generală Extraordinară se convoacă de către Consiliul director sau de cel puțin 1/2 din numărul asociaților, cu cel puțin o săptămână înaintea întrunirii prin înștiințări scrise sau telefonice.

ART. 15. Atribuțiile Adunării generale.

Adunarea generală are următoarele atribuții:

  1. a) aprobarea strategiei și a obiectivelor generale ale Asociației;
  2. b) aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a situației financiare anuale;
  3. c) alegerea și revocarea membrilor Consiliului director și a Presedintelui;
  4. d) alegerea și revocarea cenzorului sau a Comisiei de Cenzori;
  5. e) înființarea de filiale;
  6. f) modificarea actului constitutiv și a statutului Asociației;
  7. g) dizolvarea și lichidarea Asociației; stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;

Hotărârile adunării generale se iau cu majoritate simplă de voturi, fiecare membru având dreptul la un singur vot. În caz de paritate, președintele Asociației decide.

ART. 16. Consiliul director.

Consiliul director este organul executiv al Asociației _________________ și este compus dintr-un numar impar de membri, minimum trei și maximum șapte. Președintele conduce Consiliul director și reprezintă Asociația în relatiile cu terții.

ART. 17. Ședintele Consiliului director.

Consiliul director se întrunește în ședința ordinară o dată pe lună, și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar.

ART. 18. Atribuțiile Consiliului director.

Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării generale. În exercitarea competenței sale, Consiliul director:

  1. a) prezintă adunării generale raportul anual de activitate, executarea bugetului de venituri și cheltuieli, situația financiară anuală, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și proiectul programelor Asociației;
  2. b) Încheie acte juridice în numele și pe seama Asociației;
  3. c) aprobă organigrama și politica de personal ale Asociației;
  4. d) aprobă primirea de noi membri și hotărăște ridicarea calitatii de membru, la cererea celui în cauză sau la cererea a cel puțin doi membri ai asociație.
  5. e) poate împuternici orice persoană, inclusiv persoane care nu au calitatea de membru al Asociației, pentru a încheia acte juridice în numele și pe seama Asociației sau pentru a îndeplini orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea generală.
  6. f) hotărăște schimbarea sediului Asociației.
  7. g) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de Adunarea generală.

ART. 19. Activitatea de control.

Activitatea de control al gestiunii patrimoniului și al activității economico-financiare a Asociației este asigurată de un cenzor, ales de Adunarea generală. Daca este nevoie, Adunarea generală poate hotărî înființarea unei Comisii de cenzori, compusă din trei membri, care să preia atribuțiile de control al activității Asociației. Din comisia de cenzori trebuie să facă parte cel puțin un membru al Asociației și un expert contabil.

ART. 20. Președintele.

Președintele Asociației __________________ are următoarele atribuții:

  1. a) reprezintă Asociația în relațiile cu terții.
  2. b) coordonează activitatea compartimentelor Asociației.
  3. c) conduce Consiliul director și prezidează Adunarea generală.
  4. d) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de Adunarea generală.

în lipsa Presedintelui Asociației, vicepreședinții exercită atribuțiile acestuia.

ART. 21. Patrimoniul.

Patrimoniul inițial al Asociației ___________________ este de ______ lei, constituit prin depozit bancar.

Patrimoniul Asociației este alcătuit din:

  1. a) cotizații, donații, finanțări, resurse obținute de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale, sponsorizări, moșteniri;
  2. b) activități economice proprii în masura în care acestea sunt în concordanță cu scopul Asociației.
  3. c) înființarea de societati comerciale. Dividendele obtinute de asociație din activitățile acestor societăți comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleași societăți comerciale, se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului Asociației.
  4. d) alte venituri prevăzute de lege.

ART. 22. Modificarea statutului.

Modificarile aduse prezentului statut necesită o majoritate de 2/3 din voturile Adunării generale. Prezentul Statut redactat în limba română, în 5 (cinci) exemplare a fost adoptat în Adunarea generală de constituire și intră în vigoare la data înregistrării sale în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria _____________________.

ART. 23. Dizolvare.

Dizolvarea Asociației necesită o majoritate de 2/3 din voturile Adunării generale. În caz de dizolvare, bunurile și fondurile Asociației intră în patrimoniul unei alte asociații sau fundații cu scop identic sau asemănător care va fi desemnată de Adunarea generală.

MEMBRII FONDATORI:

[nume și semnaturi]