Furnizorii de îngrijire și consultații medicale la domiciliu încep să studieze serios utilizarea dispozitivelor telemedicale în îngrijirea sănătății la domiciliu. Întrucât furnizorii examinează noi posibilități interesante în telemedicină, aceștia trebuie să rămână conștienți de posibilele riscuri asociate cu utilizarea acestor dispozitive. De asemenea, aceștia trebuie să ia măsuri practice pentru a evita potențialele probleme asociate cu apariția tele-homecare. Există două tipuri potențiale de răspundere pe care furnizorii trebuie să le evite în utilizarea telemedicinei: (1) răspunderea pentru neglijență și (2) răspunderea pentru abandon. Furnizorii își asumă riscul de răspundere pentru neglijență ori de câte ori furnizează servicii pacienților. Pentru a dovedi acest tip de răspundere, pacienții trebuie să dovedească următoarele: Furnizorii datorează pacienților o datorie de îngrijire rezonabilă.

1. Furnizorii și-au încălcat datoria de a acorda îngrijiri rezonabile pacienților. Agenții pot să-și încalce obligațiile față de pacienți în oricare din următoarele moduri: 1) Membrii personalului agenției pot face ceva ce nu ar trebui să facă; sau 2) Practicanții nu reușesc să facă ceva ce ar fi trebuit să facă.
2. Furnizorii au provocat vătămări corporale sau lezarea pacienților. Cea mai bună modalitate de a defini cauza este în termeni de „dar pentru”. Dar pentru încălcarea obligațiilor furnizorilor, pacienții nu ar fi fost răniți sau deteriorați. Pentru a dovedi vătămări sau daune, pacienții trebuie să arate vătămări corporale sau daune sau comportamente extreme și scandaloase din partea furnizorilor. Comportamentul extrem și scandalos este un comportament barbar, șocant, nu poate fi tolerat în societatea civilizată și cauzează o dezgust.

Pacienții trebuie să dovedească toate aceste trei cerințe. Dacă nu reușesc să dovedească niciuna, furnizorii vor învinge în procesele legale ale pacienților pe baza neglijenței. Utilizarea dispozitivelor telehealth include potențialul pentru cazuri de neglijență în plus față de pasivele potențiale asociate cu serviciile „la distanță” sau „în persoană”. Defecțiunile sau defecțiunile echipamentului reprezintă un exemplu de tipuri de neglijență asociate în mod specific cu utilizarea telemedicinei. Răspunderea poate apărea, de asemenea, atunci când practicienii, îngrijitorii primari și / sau pacienții nu înțeleg temeinic cum să utilizeze echipamentele implicate în furnizarea de servicii de telemedicină. Medicii au observat, de exemplu, că utilizarea dispozitivelor de telemedicină pentru a vizualiza și prescrie tratamente pentru pacienții disabilitați este sever limitată de către membrii personalului, îngrijitorii primari și / sau pacienții care într-adevăr nu înțeleg cum să folosească echipamente de telemedicină. Majoritatea furnizorilor sunt extrem de preocupați de întreținerea dispozitivelor de telemedicină. Povestiri despre „bug-uri” persistente în dispozitive, sisteme care „se blochează” sau sunt complet inoperante pentru zile în același timp și vânzătorii care nu răspund sunt frecvente în industrie.
Managerii trebuie să obțină cât mai mult control asupra timpului și a calității răspunsurilor furnizorilor atunci când membrii personalului prezintă probleme. Responsabilitatea atât de către agenție, cât și de către personalul vânzătorului este absolut esențială pentru evitarea eventualei răspunderi. Mai precis, procesul de raportare a problemelor trebuie descris cu atenție în contracte scrise sau în acorduri încheiate între agenții și furnizorii de telemedicină. Următoarele întrebări trebuie adresate cu cât mai multe detalii posibil în astfel de contracte:

• Cine ar trebui să primească rapoarte despre probleme cu echipamentul la agenție?
• Când este oportun ca furnizorii să furnizeze rapoarte despre echipamentele defectuoase?
• Care sunt cadrele de timp adecvate pentru a face astfel de rapoarte?
• În ce formă ar trebui să se facă rapoarte vânzătorilor?
• Cum și cui ar trebui să se comunice vânzătorilor rapoartele?

De asemenea, trebuie delimitate și obligațiile furnizorilor cu privire la probleme. În mod specific, contractele trebuie să stabilească termene detaliate atât pentru răspunsurile furnizorilor, cât și pentru rezolvarea problemelor. Reducerea comisioanelor lunare de întreținere poate fi potrivită în cazul în care vânzătorii nu reușesc să îndeplinească standardele delimitate pentru rezolvarea problemelor. Ar putea fi oportună stabilirea unei metode de „triaj” a problemelor în contracte. Adică, anumite tipuri de probleme merită o atenție mai imediată decât altele. Sistemele / dispozitivele inoperante vor primi cea mai mare prioritate în cele mai multe cazuri. Dar alte dificultăți minore pot rezista la întârzieri. Ca parte a procesului de negociere a contractelor, agențiile și vânzătorii ar trebui să se angajeze în discuții detaliate despre modul în care vor fi tratate defecțiunile și eșecurile echipamentelor. Aceste discuții ar trebui reduse la scriere. Atunci când vânzătorii au dezvoltat contracte standard și nu doresc să se abată de la ele, acordurile privind modul de gestionare a problemelor cu hardware-ul pot fi detaliate în exponate la acordurile standard. De asemenea, atunci când membrii personalului agenției, îngrijitorii primari ai pacienților și / sau pacienții înșiși nu înțeleg în mod adecvat cum să opereze dispozitive medicale la distanță, poate rezulta o răspundere pentru neglijență. Din nou, aceste aspecte pot fi și trebuie abordate în detaliu în acorduri scrise între agenții și vânzători. Instruirea membrilor personalului, a îngrijitorilor primari și / sau a pacienților trebuie să fie atent descrisă în contracte. Mai multe detalii care sunt incluse în acordurile privind formarea profesională, o protecție mai mare împotriva riscurilor potențiale pentru agenții.

Sursa : https://consultatiiladomiciliu.ro/managementul-riscului-in-telemedicina/